Actualitatea crestina

25 decembrie 2019

Nasterea Domnului Iisus Hristos


In pestera Te-ai salasluit, Hristoase Dumnezeule, ieslea Te-a primit, pastorii si magii Ti s-au închinat” (Stihira la stihoavna). Vazând neamul omenesc pierind din pricina pacatelor, Fiul lui Dumnezeu Se pogoara pe pamânt. „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, Unul-Nascut...ca pe cei de sub Lege sa-i rascumpere” (Gal. 4, 4-5).

Pentru noi, oamenii si pentru a noastra mântuire S-a coborât El din ceruri pe pamânt. Fiul lui Dumnezeu va primi firea omeneasca, pentru ca pe om sa-l uneasca din nou cu Dumnezeu. El a coborât pe pamânt când omenirea ajunsese la cea mai josnica decadere morala, când oamenii se chinuiau nevazând nici o iesire.

Iudeii îl asteptau pe fagaduitul Mesia. Si pagânii asteptau ceva extraordinar, care trebuia sa preschimbe totul. „Sau Dumnezeu va veni pe pamânt, sau lumea va pieri”- a spus celebrul filozof roman al acelor vremuri, Seneca. Dupa proorociri, iudeii puteau vedea limpede ca venise vremea împlinirii fagaduintei lor. Se sfârseau cele saptezeci de saptamâni de ani de la refacerea Ierusalimului, când – asa cum i-a vestit Arhanghelul Gavriil profetului Daniel - va veni vremea sosirii Unsului lui Dumnezeu si a sfârsirii Vechiului Legamânt (vezi Daniel cap. 9).

Dar, în pofida suferintei duhovnicesti de obste si a asteptarii neobisnuitului prunc, prin a Carui nastere urma sa înceapa „veacul de aur” pe pamânt, mult asteptatul Prunc a fost recunoscut si salutat de putini atunci când s-a nascut. Mai mult, nici loc nu s-a gasit pentru El în casele oamenilor. Maria a nascut pe Fiul sau, Cel Unul-Nascut si L-a înfasat si L-a culcat în iesle, caci nu mai era loc de gazduire pentru ei (Lc. 2, 7).

Si când pastorii, auzind cântarile îngeresti, venira sa-l vada pe Cel pe Care cerul Îl proslavea, ei „au aflat pe Prunc culcat în iesle”. Cu multa vreme înainte de venirea lui Hristos, stând la Dumnezeiasca priveghere, a prevazut aceasta cu ochii sai duhovnicesti de Dumnezeu cuvântatorul Avacum: „Doamne, am înteles lucrurile Tale si m-am îngrozit: între doua animale vei fi cunoscut” (Avacum 3, 2-3). Între dobitoace statea culcat Împaratul întregii lumi, venit sa mântuiasca lumea, întrucât oamenii se departasera de El foarte. (...).

Biblia prezinta un text având un totul alt înteles: „Doamne, auzit-am de faima Ta si m-am temut de punerile Tale la cale, Dumnezeule! Fa sa traiasca, în cursul anilor, lucrarea Ta si în trecerea vremii, fa-o sa fie cunoscuta!” (Avacum 3, 2-3). Biblia de la 1688 prezinta un text cu un sens mult apropiat celui din citatul rusesc: „Doamne, socotiiu faptele Tale si ma spaimântaiu. În mijlocul a doao vietuitoare Te vei cunoaste, apropiindu-se anii Te vei mai cunoaste, sosind vreamea Te vei arata când sa va tulbura sufletul mieu, cu urgie de mila îti vei aduce aminte” (Avacum 3,1-2). „De ma voi sui în cer, Tu acolo esti. De ma voi coborî în iad, de fata esti (Ps. 138, 8), striga odinioara Psalmistul. „Doar în oamenii înrobiti pacatului nu locuieste Dumnezeu. Nu va ramâne Duhul Meu pururea în oamenii acestia, pentru ca sunt numai trup” (Fac. 6, 3), a spus Domnul Dumnezeu, când pamântul s-a stricat si s-a umplut de nedreptate, înainte de potop.

Si iarasi omenirea a devenit „trup” înainte de venirea Mântuitorului pe pamânt. Cea mai mare parte a omenirii „cugeta pamânteste”, unii dedându-se fara frâu placerilor trupului si altor pacate, iar altii chiar si în cele mai bune nazuinte ale lor cautând doar cele pamântesti. Putini erau cei care cautau Împaratia lui Dumnezeu, pregatita oamenilor de la facerea lumii. De aceea, nu s-a gasit loc în casele oamenilor pentru Împaratul cerurilor, ci L-au primit dobitoacele necuvântatoare, care au ramas credincioase firii lor. „Fiul omului nu avea unde sa-Si plece capul” nici atunci când mii de oameni mergeau în urma Lui si toti încercau sa se atinga de El, pentru ca putere iesea din El si-i vindeca pe toti (Luca 6,19), iar El satura cu câteva pâini o multime de oameni.

Pentru ca sa sfinteasca poporul cu sângele Sau, lisus a patimit în afara portii (Evr. 13, 12), caci iudeii L-au scos afara din cetate pe Fiul lui Dumnezeu, ca sa-L rastigneasca. Dar Mântuitorul Cel înaltat de pe pamânt pe Cruce le-a atras pe toate la Sine. Asa cum pastorii cei cu inima neîntinata si magii pregatiti sa dea totul pentru Adevar L-au recunoscut pe Cel culcat în iesle, la fel toti cei ce cauta mântuirea L-au recunoscut pe Dumnezeu în Cel Rastignit. Si la fel cum Pruncul nascut la Bethleem de Preacurata Fecioara a fost prigonit, tot asa a fost prigonita si Neprihanita Lui Mireasa, Sfânta Biserica, în zilele prunciei ei, iar cei ce i se închinau erau nevoiti sa se ascunda de stapânitori, ca magii de Irod.

Era nevoie de un nou semn pe cer, pentru ca Biserica sa triumfe asupra prigonitorilor; si în locul stelei de la Bethleem, pe cer aparu Crucea, prin care cerul le propovaduia tuturor pe Cel Rastignit si pe regi îi aducea la Hristos, ca sa i se închine cu credinta, „întreg pamântul s-a umplut de cunoasterea lui Dumnezeu” si nu numai „din toata ludeea si din Ierusalim si din partile Tirului si ale Sidonului”, ci si din toate colturile lumii o multime nesfârsita de oameni se grabea sa asculte si sa împlineasca învatatura lui Hristos, tamaduindu-se nu atât de neputintele trupesti, cât de cele sufletesti, biruind duhurile necurate si facându-se înfricosatori pentru ele.

Însa stapânitorul lumii acesteia nu voieste sa renunte cu usurinta la stapânire si îsi aduna toate fortele ca sa-i tina pe fii oamenilor în jurul sau. Pretutindeni seamana neghina, pentru ca, prin ea, sa înabuse grâul lui Hristos, pentru ca sa stârneasca patimi pacatoase în inimi cucernice si mai ales sa-si asmuta supusii ca sa urmareasca tot ce poarta numele lui Hristos.

Lupta dintre Cel ce a adus pe pamânt pacea cereasca si stapânitorii întunericului veacului acestuia, duhurile rautatii cele de sub cer, începuta la Bethleem, se desfasoara fara întrerupere si cu putere tot mai întetita. Ea este purtata în toata lumea, în fiecare loc. Ea împarte omenirea, ea îi desparte pe oamenii care au fost mai înainte prieteni, ea are loc înlauntrul fiecarui om, pâna când nu va birui definitiv în el binele sau raul.

Astazi mai mult ca oricând poate fi resimtita dezbinarea (Luca 12, 51) pe care a vestit-o Cel proslavit acum de cântarea îngereasca: „Slava întru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamânt pace, între oameni bunavoire” (Luca 2, 14). Sabia adusa pe pamânt de Pruncul culcat în iesle (Matei 10, 34) desparte si dezbina pe tata de fiu, pe mama de fiica, pe soacra de nora.

Cu adevarat se împlinesc întocmai cuvintele: „Dusmanii omului (vor fi) casnicii lui” (Matei 10, 36), prevestite înca de profetul Miheia, care a prezis nasterea lui Hristos la Bethleem (Miheia 5, 2; 7, 6). Nici în ei însisi oamenii nu-si gasesc pacea, chinuiti fiind de lupta launtrica nu numai dintre carne si duh, dar adesea simtind o dedublare si în nazuintele lor, prabusindu-se si neavând un reazem înlauntrul lor.

Si se pare câteodata ca si acum locul cel mai potrivit pentru Pruncul Hristos ar fi mai degraba ieslea necuvântatoarelor, înca ferita de toate „realizarile” distructive ale vicleanului veac de acum, decât societatea omeneasca!

Dar nu pentru propria Sa liniste a venit pe pamânt Fiul lui Dumnezeu, ci ca sa tamaduiasca rana lui Adam: „Închinându-se lui Hristos, s-au întors pastorii, slavind si laudând pe Dumnezeu” (Luca 2, 20) si magii care L-au gasit „s-au bucurat foarte cu bucurie mare”.

Bucuria duhului si veselia inimii i-au cuprins pe pastorii si pe magii care venisera la Hristos. Numai El Singurul este pacea noastra (Efes. 2, 14), numai El este „Calea si Adevarul si Viata” (In. 14, 6). Ca si fiecare om în parte, întreaga omenire numai în Lumina Lui va vedea lumina.

Departându-ne de desertaciunea pamânteasca, sa ne alipim cu mintea de pestera din Bethleem si sufletul nostru va simti bucurie nepamânteasca, iar gura va slavoslovi împreuna cu îngerii: „Slava pogorârii Tale, Unule lubitorule de oameni”. Hristos S-a nascut!

Sursa:CrestinOrtodox.ro